Dincolo de orice considerent alegoric despre calamitatea care a crăpat pămîntul, poemul are un ton ironic care subminează ideea panicardă de apocalipsă (reiterată zilnic în porţii digerabile) la tv. Sigur că există sugestia unei secete severe care a produs crăpăturile solului, dar aceasta este împinsă parcă-n plan secund de jocul de cuvinte capătul lumii/furnică, ca şi de perspectiva spaţială a pămîntului căscat gata să înghită furnica.
Începînd poemul cu sintagma capătul lumii, se introduce, printr-o metaforizare de ordinul basmului, o notă de evaluare vetustă, expirată în vremea roiurilor de galaxii şi a găurilor negre (şi asta făcînd apel la nişte termeni din vremurile cînd eram încă pe băncile şcolii, acum capătul lumii se pare că s-a deplasat într-un haos insondabil). Sîntem lansaţi astfel într-un climat al snoavei, confirmat imediat de faptul că e vorba de o lume minusculă – aceea a furnicii. Cu orizonturi brusc curmate de orice accident mai pronunţat al solului.
Un flash interesant ce trimite la universul boabei și al fărâmei. Primul vers trimite la sfârșitul lumii, la o apocalipsă generată de lipsa prelungită a precipitațiilor. Pământul crăpat apărut în calea furnicii ne obligă să admitem o realitate cruntă: seceta. Se induce în suflete astfel o dezolare care macină și te lasă pe gânduri. Chiar și pentru furnică, exploratoare energică, situația e critică. Mic și mare stăm sub umbra aceleiași amenințări. Se așteaptă un semn al proniei cerești care să curme suferința…
2 comentarii :
Dincolo de orice considerent alegoric despre calamitatea care a crăpat pămîntul, poemul are un ton ironic care subminează ideea panicardă de apocalipsă (reiterată zilnic în porţii digerabile) la tv. Sigur că există sugestia unei secete severe care a produs crăpăturile solului, dar aceasta este împinsă parcă-n plan secund de jocul de cuvinte capătul lumii/furnică, ca şi de perspectiva spaţială a pămîntului căscat gata să înghită furnica.
Începînd poemul cu sintagma capătul lumii, se introduce, printr-o metaforizare de ordinul basmului, o notă de evaluare vetustă, expirată în vremea roiurilor de galaxii şi a găurilor negre (şi asta făcînd apel la nişte termeni din vremurile cînd eram încă pe băncile şcolii, acum capătul lumii se pare că s-a deplasat într-un haos insondabil). Sîntem lansaţi astfel într-un climat al snoavei, confirmat imediat de faptul că e vorba de o lume minusculă – aceea a furnicii. Cu orizonturi brusc curmate de orice accident mai pronunţat al solului.
from mr.Corneliu Traian Atanasiu
Un flash interesant ce trimite la universul boabei și al fărâmei.
Primul vers trimite la sfârșitul lumii, la o apocalipsă generată de lipsa prelungită a precipitațiilor. Pământul crăpat apărut în calea furnicii ne obligă să admitem o realitate cruntă: seceta. Se induce în suflete astfel o dezolare care macină și te lasă pe gânduri. Chiar și pentru furnică, exploratoare energică, situația e critică. Mic și mare stăm sub umbra aceleiași amenințări. Se așteaptă un semn al proniei cerești care să curme suferința…
from mr.CEZAR CIOBICA
Trimiteți un comentariu